Sistem audio ghizi de inchiriat

Cauta interviu turism

  • Categorie

  • Anul si luna
  • Persoana
  • Compania


AGI - Asociatia Ghizilor InfoTravelRomania

Acasa - Interviuri - Interviu cu Dumitru Luca CEO Corali Holidays si Prim-vicepresedinte ANAT

Interviu cu Dumitru Luca CEO Corali Holidays si Prim-vicepresedinte ANAT

Data publicare: 8 aprilie 2020
Categorie interviu: Agentii de turism

InfoTravelRomania: Cat de tare v-a afectat coronavirusul in activitatea companiei dvs?

Dumitru Luca - Corali Holidays: Mai rau de atata nici ca se poate; spre deosebire de alte activitati complet inchise de deciziile autoritatilor, la noi (ca dealtfel in mai toate agentiile de turism) se lucreaza intens, insa nu pentru a produce plusvaloare ci pro-bono, pentru gestionarea corespondentelor, cererilor de anulare sau amanare, pentru renegocierea clauzelor contractuale cu partenerii si furnizorii astfel incat sa limitam pierderile iminente. Nu cred ca mai exista vreun domeniu economic in care sa muncesti pe mai putin decat zero, adica stornand si o parte din veniturile realizate anterior.

Imagine 1

InfoTravelRomania: Cu ce va ajuta statul in acest moment? Concret ce face pentru dvs?

Dumitru Luca - Corali Holidays: Statul roman nu a inteles sau se face ca nu intelege ca activitatea unei agentii de turism nu seamana cu nimic altceva; putinele masuri economice luate pana acum sunt complet pasive si in mare parte inaplicabile noua. Intr-o perioada in care toata lumea cere bani, noi am cerut cu totul altceva (adaptarea legislatiei privind comercializarea pachetelor turistice si posibilitatea combinarii somajului tehnic cu timp partial de munca – adica masuri active); avem deja exemplul altor state europene. Statul roman inca mimeaza ca actioneaza constructiv.

Imagine 2

InfoTravelRomania: Cand credeti ca se va termina aceasta pandemie? Cand isi vor relua romanii vacantele?

Dumitru Luca - Corali Holidays: E intrebarea pe care ne-o punem cu totii; urmarim evolutiile din alte tari pentru ca, pe de o parte, suntem interdependenti si pentru ca speram sa se intample cat mai curand si la noi lucrurile bune pe care le vedem in alte tari. Un lucru e cert: dupa atata izolare si atatea frustrari, toata lumea abia asteapta o evadare si de aceea ne dorim ca macar sezonul de vara sa nu se compromita.

Imagine 3

InfoTravelRomania: Cum se vor comporta turistii romani dupa? Vor prefera last minute?

Dumitru Luca - Corali Holidays: Cu siguranta! Deoarece nu stim inca momentul cand vom putea circula din nou in siguranta, vom veni dupa o perioada in care practic nimeni nu a mai rezervat nimic (coroborata cu izolarea de care vorbeam mai devreme) si atunci, evident, va fi o presiune pe plecarile imediate. Tocmai de aceea insa nu va trebui sa ne asteptam la cine stie ce reduceri…

InfoTravelRomania: Care vor fi destinatiile anului 2020?

Dumitru Luca - Corali Holidays: Depinde foarte mult de momentul reluarii circulatiei turistice; cu cat acesta va fi mai tarziu, vor fi mai solicitate destinatiile de proximitate, pretabile pentru vacante mai scurte si cu multiple posibilitati de deplasare (Romania, Bulgaria, Grecia, Turcia plus destinatiile usor accesibile de citybreak – legate prin zboruri directe de Bucuresti si de principalele orase romanesti).

Citeste alte interviuri

Citeste alte interviuri din categoria Agentii de turism Asigurari turism Asociatii turism Birouri turism Carduri Cluburi turism Companii aeriene Companii transport Diverse Ghiduri turistice Ghizi de turism Hanuri Hoteluri Inchirieri masini Incoming Romania Ministerul Turismului Pensiuni Reviste turism Site-uri Targuri turism


Comentarii despre pagina: