Foto: dl. Ministru MAT Daniel Cadariu
Prima de incoming este un vis pentru care dl. Burcea Alin (Paralela 45)a luptat/ discutat cel putin 10 ani de zile. Iata ca in acest an 2023 avem prima de incoming! Multumim Alin Burcea si domnului Daniel Cadariu.
PRIMA DE INCOMING pentru agentiile de turism
Agențiile de turism organizatoare, care au avut activitate de incoming în anul calendaristic anterior mai mare de 200 de turiști străini, vor putea beneficia de sprijin financiar, de la bugetul de stat, după cum urmează:
40 euro pentru fiecare turist străin care a achiziționat și plătit, în anul anterior depunerii, printr-o agenție organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puțin 4 nopți de cazare în România;
Suplimentar 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele 4, în cadrul aceluiași sejur sau circuit turistic.
Mai multe despre prima de incoming aici. sau aici