Cauta stire turism

  • Categorie


Ministrul Turismului, vizită de lucru în Republica Moldova

Numar vizualizari: 7
romana english italiana deutsch espanol francaise magyar rusa
Categorie: Ministerul Turismului
Ministrul Turismului, vizită de lucru în Republica Moldova
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, participă, pe 29 martie 2018, la deschiderea Târgului Internațional de Turism de la Chișinău, desfășurat în perioada 29 martie – 1 aprilie.

Cu prilejul vizitei de lucru, ministrul Turismului, Bogdan Trif, va avea întrevederi cu premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, precum și cu directorul general al Agenției de Turism a Republicii Moldova, Stanislav Rusu, pe tema cooperării bilaterale în domeniul turismului.

De asemenea, ministrul Bogdan Trif se va întâlni și cu reprezentanți ai industriei turismului de peste Prut, precum și cu Asociația Investitorilor Români din Republica Moldova.

Republica Moldova este una dintre piețele prioritare pentru ministerul Turismului din România. Cetățenii moldoveni sunt în top 10 vizitatori ai țării noastre. În 2017, s-a înregistrat o creștere cu 13 procente a numărului turiștilor de peste Prut care au venit în țara noastră.

Târgul de Turism din Chișinău reprezintă cel mai important eveniment al industriei de profil din Republica Moldova. Târgul reunește agenții de turism, autorități centrale și locale, companii aeriene și alți reprezentanți ai mediului privat din turism.

Ministerul Turismului din România participă cu un stand de 80 de metri pătrați, unde 19 coexpozanți, agenții de turism, reprezentanți ai unor complexuri turistice și autorități locale, prezintă oferta turistică a României.

Artiștii români ai ansamblului "Țara Vrancei", invitați ai ministerului Turismului, au avut onoarea de a deschide oficial Târgul Internațional de Turism din Republica Moldova. Spectacolul s-a mutat apoi la standul ministerului, unde vizitatorii atrași de dansurile românești au primit și invitații de a vizita țara noastră de la cei 19 operatori de turism și autorități locale de la standul României.



Data stire: 28 martie 2018
Categorie: Ministerul Turismului
Autor: InfoTravelRomania
Sursa: Ministerul Turismului

Comentarii despre pagina: