Sistem audio ghizi de inchiriat

Search tourism news

  • Category


InfoTravelRomania platforma turism

AGI - Asociatia Ghizilor InfoTravelRomania

Acasa - Stiri turism - Echipa Castle Break invită publicul din România pe urmele patrimoniului!

Echipa Castle Break invită publicul din România pe urmele patrimoniului!

romana english italiana deutsch espanol francaise magyar rusa
Category: Romania
Echipa Castle Break invită publicul din România pe urmele patrimoniului!
Dragi prieteni,

Ne face o deosebită plăcere să vă aducem la cunoștință lansarea unei noi serii de tururi culturale la resedințe mai puțin cunoscute ale nobilimii de altădată, organizate de Asociatia ARCHÉ, sub cupola proiectului Castle Break.

Evenimentul de lansare va avea loc marți, 3 aprilie, la Dialogue Social Bar, din București, str. Hristo Botev, nr. 1, începând cu ora 18:30. În acest sens, vă transmitem în attach comunicatul de presă și vă așteptăm cu drag să povestim despre aventurile pe care vi le-am pregătit în acest an.

Vă stăm la dispoziție pentru informații suplimentare și vă mulțumim anticipat pentru sprijinul acordat in diseminarea proiectului!

Cu prietenie,

Echipa CASTLE BREAK
+40 721.241.193

Foto: Castelul Bánffy din Bonțida

În prag de primăvară, Asociația ARCHÉ invită pasionații de patrimoniu să descopere castelele și conacele mai puțin cunoscute din România. Cum? Printr-o serie de tururi culturale inedite, reunite sub umbrela proiectului Castle Break.

Aflat la a șasea ediție, proiectul Castle Break propune vizite la peste 20 de castele, palate, cule, curii sau conace, aducând mai aproape reședințele elitelor de altădată de cei care vor să le cunoască. Anul acesta, tururile culturale aduc în atenția publicului larg noi obiective de patrimoniu față de cele propuse în edițiile anterioare. Printre acestea se numără castelul baroc al familiei Bornemissza din Gurghiu, castelul Ugron din Zău de Câmpie, Castelul Bethlen din Racoș, Castelul Teleki din Uioara, Palatul Pleșia din Obârșia de Câmp și Palatul Reginei Maria din Balcic. Nu vor lipsi din itinerarii nici obiective „vedetă” ale proiectului Castle Break, precum Castelul Bánffy din Bonțida, Castelul Sturdza din Miclăuşeni sau Castelul Teleki din Gornești.

În plus, în 2018, proiectul Castle Break va include un tur tematic dedicat oamenilor și organizațiilor care se implică în proiectele de salvgardare a patrimoniului. Intitulat, sugestiv, „Oamenii Patrimoniului”, turul va include întâlniri cu antreprenori, arhitecți și alți actori implicați în revitalizarea patrimoniului cultural, fie el construit sau imaterial.
Tururile culturale au o durată de 1-3 zile și se desfășoară la final de săptămână, în perioada aprilie-noiembrie. Itinerariile propuse includ tururi ghidate ale unor ansambluri nobiliare extraurbane, vizite la producători și meșteșugari locali. Totodată, tururile culturale cuprind gustări cu preparate realizate local, mese în aer liber și chiar degustări de vinuri, unul dintre obiectivele proiectului fiind încurajarea economiei locale și a inițiativelor antreprenoriale la firul ierbii. Ca un plus de valoare, participanții au ocazia să interacționeze chiar cu proprietarii sau administratorii castelelor și conacelor vizitate, aflând povestea monumentelor direct de la cei care au trăit-o.
Înscrierile pentru tururile culturale se pot face online, direct pe site-ul proiectului: www.castlebreak.ro. Activitatea echipei Castle Break se bazează pe voluntariat, unul dintre obiectivele proiectului fiind de a aduce împreună oameni care au în comun pasiunea pentru călătorii, dorința de a descoperi și proteja patrimoniul și aprecierea pentru experiențe autentice.
Lansarea ediției 2018 a proiectului Castle Break va avea loc marți, 3 aprilie, la Dialogue Social Bar, din București, str. Hristo Botev, nr. 1, începând cu ora 18.30.
***
Asociația ARCHÉ este o organizație non-guvernamentală, non-profit, care desfășoară activități de cercetare, conservare, punere în valoare și promovare a patrimoniului cultural. Misiunea sa este de a susține și promova interesul pentru patrimoniu, prin înțelegerea rolului social al acestuia și a valorilor specifice. De la fondarea sa, Asociația ARCHÉ și-a dorit ca, prin proiectele sale, să faciliteze dialogul între specialiști din diferite domenii implicate în procesele de protejare a monumentelor istorice, precum și între specialiști și publicul larg.

Echipa ARCHÉ este alcătuită din tineri profesioniști, din domenii precum arhitectură, istorie, istoria artei, economie, științe juridice și comunicare, care și-au propus să atragă atenția asupra faptului că patrimoniul este o resursă complexă și sensibilă, în continuă nevoie de cunoaștere și gestionare responsabilă.

Persoană de contact:
Arh. Carmen POPA
www.castlebreak.ro
E-mail: contact [@] arche.ro, castlebreak.ro [@] gmail.com
http://facebook.com/arche.castlebreak

News date: 2 aprilie 2018
Category: Romania
Author: InfoTravelRomania
Source: Castle Break

Comments about the page: