Cauta stire turism

  • Categorie

  • Anul si luna

Adio tarife roaming, data pentru eliminarea acestora este 15 iunie 2017

Categorie stire: Diverse
Adio tarife roaming, data pentru eliminarea acestora este 15 iunie 2017
Eliminarea taxelor de roaming pentru utilizatori, programată pentru 15 iunie 2017, va permite consumatorilor să telefoneze, să trimită SMS-uri și să folosească date pe mobil atunci când călătoresc în alt stat UE, la același cost ca și acasă.

“Este o mare victorie pentru consumatorii europeni”, a spus raportorul Miapetra Kumpula-Natri (S&D, FI). “Putem sărbători acum faptul că de la 15 iunie nu vor mai fi taxe de roaming. Utilizatorii care vor călători prin Europa vor putea verifica mailul, utiliza hărți, încărca fotografii pe rețelele sociale, vor putea telefona și trimite SMS-uri acasă fără costuri suplimentare.”

Parlamentul a eliminat ultimul obstacol – acordul privind prețurile maxime pe care companiile și le pot aplica reciproc pentru utilizarea rețelelor – prin aprobarea acordului informal cu Consiliul, cu 549 de voturi la 27și 50 de abțineri. Acordul informal între Consiliu și Parlament privește prețurile maxime pe care companiile și le pot aplica reciproc pentru utilizarea rețelelor în roaming. Aceste costuri afectează indirect facturile finale ale consumatorilor.

Limite mai mici pentru transferul de date ar putea permite consumatorilor UE să acceseze mai multe date cum ar fi, de exemplu, conținut audiovizual, atunci când călătoresc dintr-o țară în alta. Aceste limite mai mici de prețuri ar putea și deschide piața pentru operatori telecom mici și virtuali.

Data stire: 13 iunie 2017
Categorie: Diverse
Autor: InfoTravelRomania
Sursa: InfoTravelRomania