Jurnal de calatorie

Publicat: 10 februarie 2007
Pelerin in Rusia, pagini de jurnal
Duhovnicescul St. Peterburg

Ca sa ajungi din Romania la St Peterburg trebuie sa parcurgi, la dus, aproape 3.600 km de drumuri intinse in stepa Rusiei, trecand prin Kiev, Cernigov, Manastirea Optina si Moscova. Putine opriri in cele sapte zile ale parcursului nostru de pelerini catre St Peterburg, cel mai nordic punct al traseelor noastre de pana acum. Dar odata ajunsi in orasul Sfantului Petru - locul in care aveam sa ne lasam inimile -, toata nevointa drumului se uita, tot spatiul nordic se reaseaza dupa repere ortodoxe si ne daruieste dar dupa dar.

St Peterburg este cel mai „tanar” oras al Rusiei, nu are decat 300 de ani ( fata de vechimea de aproximativ 1000 de ani a celorlalte mari cetati rusesti). Orasul a fost fondat la 1703 de catre tarul Petru cel Mare, in urma redobandirii sub sceptrul Rusiei a acestor tinuturi dupa 90 de ani de stapanire suedeza necrestina, „ socotind pentru locurile cele preafrumos asezate pe langa raul Neva si pentru apropierea Marii Baltice si luand aminte ce fel de ajutor este la imparatii limanul marii, asemenea si … pentru deprinderea poporului sau ca sa umble cu corabiile pe mare, la care atunci nu era deloc iscusit” (Sinaxar, 30 august).

Petru cel Mare „ a pus neschimbat gand sa zideasca o cetate spre petrecerea vietii sale”, chemand la lucru pe cei mai de seama arhitecti ai vremii, fiind inspirat de exemplul oraselor Venetia si Amsterdam si gandindu-l ca „o fereastra catre Europa”. Si acum centrul istoric este un adevarat muzeu in aer liber al neoclasicismului, cu bulevarde largi si drepte, palate asezate de-a lungul cheiului de granit al raului Neva, poduri basculante pe sub care noaptea trec vapoare, spatii vaste, gradini si parcuri, monumente si sculpturi decorative, garduri din fier forjat… Centrul istoric al St Peterburg a fost primul loc din patrimoniul rusesc inscris pe lista UNESCO a Locurilor din patrimoniul mondial.

Consulul Romaniei la Moscova, dl avocat Gyero (covasnean si el), povestea ca pentru locuitorii orasului este cumva incomod sa locuiasca in aceste cladiri de piatra, vechi de sute de ani, pe care cu greu le poti moderniza, pentru a introduce gazul si toate celelalte utilitati care reprezinta confortul modern. La acesta se adauga vietuirea langa Polul Nord, opusul faimoaselor nopti albe – fenomen care atrage anual mii si mii de turisti – noaptea polara, fiind o pacoste pentru un locuitor obisnuit cu ritmicitatea de 24 de ore a zilei si a noptii. Noaptea polara dureaza cateva luni, timp in care „ te duci dimineata la serviciu, pe la 8-9, pe intuneric, si te intorci la sfarsitul programului acasa tot pe intuneric, ziua fiind extrem de scurta, doar de cateva ore, la pranz. Luni de zile nu vezi lumina soarelui.”

Si totusi, oricat de fermecatoare este imaginea turistica a St Peterburg-ului, autocarele noastre cu pelerini cauta cu totul alte repere: cimitirul Smolensk – unde se afla capela Sf Xenia, cea Nebuna pentru Hristos, manastirea construita de catre Sf Ioan de Kronstadt ( care adaposteste sfintele sale moste) si insula Kronstadt pe care se afla locuinta Sf Ioan, Lavra Alexandru Nevski, satul Virita cu mormantul Sf Serafim de Virita – duhovnicul Lavrei Al Nevski trecut la Domnul in 1949 „ pentru care nu existau distante si caruia i se desopereau trecutul, prezentul si viitorul si caruia i-a fost dat sa prooroceasca soarta lumii”; iar mai nou vom incerca sa ajungem catre insulele Valaam si Solovet – polii ortodoxiei ruse – si la moastele izvoratoare de mir ale Sf Alexandru din Svir, cel care s-a invrednicit a i se descoperi Sf Treime si care a adormit la anul 1533.
Sunt acestea locuri de puternica traire duhovniceasca, in care domneste duhul sfinteniei, al bunei cinstiri si al negraitului har.

Vedem un mormant – al Sf Xenia – dar nevazut o simtim alaturi de noi in timpul slujbei care se tine in capela sa, loc in care zilnic se aduna rugatori, cunoscut fiind ajutorul sau grabnic. Ea, cersetoarea, cea mai umila locuitoare a impreialei capitale, este de vreo doua secole protectoarea acestuia! Pentru smerenia ei deplina, pentru lepadarea de splenodoarea acestei lumi careia ii apartinea ca statut social, Domnul a invrednicit-o cu darul inainte vederii si al facerii de minuni, ea care nu a parasit orasul natal nicodata fiind acum cunoscuta in toata lumea, rugaciune catre ea fiind ridicata nu doar in Europa ci si in America si in Australia. Dupa lucrarea Domnului, cine se smereste, se va ridica…

Trecem pe langa Ermitaj, celebrul muzeu de arta al lumii adapostit de palatul de iarna al tarilor ( care poate fi vizitat optional de catre pelerinii nostri, dar e nevoie de vreo doua zile ca sa-i poti parcurge traseele interioare) si ne indreptam spre Lavra Alexandru Nevski, sfantul lacas de pe cheiul Nevei ctitorit de catre tarul Petru cel Mare odata cu ridicarea orasului. „ Pentru mai marea impodobire a cetatii si pentru preamarirea ostenelilor si nevointelor Sf Alexandru Nevski” (1219 – 1263), ruda sa , tarul Petru cel Mare se hotaraste sa aduca de la Vladimir la St Peterburg moastele acestui sfant care, „cu multe sute de ani mai inainte, s-a ostasit pentru patria Rusiei cu poporul suedezilor si a castigat preamarita biruinta, fiind numit Nevski de la biruinta sa de langa raul Neva”. Mutarea s-a facut la 30 august 1724, dupa 20 de ani de la intemeierea orasului St Peterburg, pentru ca „un scop ca acesta insuflat de Dumnezeu nu s-a putut savarsi deindata, caci razboiul a tinut mai multi ani, adica vreo 20, pe uscat si pe mare, atat cu suedezii cat si cu alte popoare…” (sinaxar) Punand odata cu intemeierea cetatii si „piatra” duhovniceasca de temelie – aducerea moastelor unui sfant domn, luptator pentru pamantul tarii sale si pentru crestinism in fata popoarelor pagane cotropitoare ( suedezi, tatari, turci), este o lucrare care poate explica extraordinara concentratie de har revarsata in timp peste aceste locuri binecuvantate.

Biserica Lavrei Alexandru Nevski este absolut impresionanta prin dimensiunile si podoabele sale, dar mai ales prin extraordinarele sale icoane de mari dimeniuni. Icoana Maicii Domnului din stanga altarului, desi dupa criterii pur estetice nu este cea mai frumoasa si nici cea mai mare, are un magnetism greu de explicat; chipul Preasfintei Nascatoare are aici atata blandete, zambetul ei este atat de cald, ca ramai langa ea multa vreme… Nici una dintre reprezentarile fotografice ale acestei icoane, pe care le-am cumparat ulterior, nu arata nimic din harul ei, din ceea ce o face atat de speciala, de adevarata… Ulterior aveam sa aflu de la Maria, studenta romanca pe care am gasit-o la capela Sf Xenia ( darul sfintei pentru noi!) si care apoi ne-a insotit peste tot in cele doua zile de vizite la St Pelerburg, ca din intreg orasul, la aceasta icoana a Maicutei Domnului vine si se roaga… Si citind prospectul manastirii, am aflat ca este icoana-emblema a Lavrei Al Nevski, icoana Maicii Domnului „Grabnic Ajutatoare” care se sarbatoreste la 22 noiembrie ( in calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse sunt peste 200 de icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului, „icoane care se aratau oamenilor in locuri neasteptate si greu accesibile, erau aflate dupa vedenii de taina, izvorau lacrimi si mir bine inmiresmat, daruiau vindecari de boli” – „Minuni ale vremii noastre”). Este icoana care ma cheama mereu la St Peteburg, este icoana care-mi arata ca, dincolo de lemn si culoare, se afla duh nevazut, care se adreseaza direct sufletului… E ciudat ca a trebuit sa parcurg 3.600 km ca sa inteleg un lucru atat de simplu… Poate ca fiecare dintre noi trebuie sa ajunga intr-un loc sau timp in care sa se regaseasca in fata Icoanei sufletului sau…

In St Petersburg mai vizitam o bijuterie de arhitectura religioasa specific rusa, Biserica Mantuitorului Insangerat ( sensul numelui fiind jertfa, invierea prin sange), Catedrala Sf Isaac – ambele fiind muzee, neredate inca slujirii Domnului, Fortareata Sf Petru si Pavel , simbolul orasului, prima cladire din St Petersburg ridicata pe cand Petru cel Mare purta inca razboi cu suedezii si care acum adaposteste mormintele tarilor rusi.

O alta zi de pelerinaj, o scurta iesire in imprejurimile St Peterburgului, in Golful Finic. Ne propusesem sa vedem Marea Baltica, nu stiam daca vom putea sa si navigam pe ea ( era o excursie optionala). Am facut un scurt popas la Petrodvoret, resedinta de vara a tarilor, construit dupa modelul Palatului Versailles, si ne-am lamurit ca nu le putem avea pe toate: daca voiam sa ajungem pe insula Kronstadt, acasa la Sf Ioan de Kronstadt trebuia sa ne grabim sa prindem bacul! Noroc ca rusii sunt oameni calzi si binevoitori, bacul ne-a asteptat grupul si iata-ne imbarcati pe ceva masinarie veche si scartaita, care arata cam ca prin filmele anilor ‚50 si cu care, pe un vant naprasnic, am traversat apa cenusie si tulbure catre insula care avea functiunea de aparare pe mare a cetatii St Peterburg.

Asezarea de pe insula a fost intemeiata odata cu cetatea si pana foarte de curand nu a fost vizitabila, fiind baza militara maritima ( eram se pare primul grup de vizitatori romani dupa ridicarea interdictiei de intrare in oras). Blocuri rusesti de piatra, masive, parcuri cu castani, o catedrala in care functioneaza un muzeu ( foarte straniu, sa intri in biserica punandu-ti batic pe cap si sa te trezesti in muzeu de arme!). Biserica in care a slujit Sf Ioan de Kronstadt incepand cu anul 1855 a fost dinamitata de bolsevici, acum conturul ei este desenat intr-un parc, iar pe locul altarului este ridicata o movila pe care se afla o piatra care marcheaza locul sfant. Am gasit insa casa Sf Ioan – facatorul de minuni a carui veste se dusese in toata Rusia si care a primit aprobarea Sf Sinod pentru a face spovedanie colectiva, ca in primii ani de crestinism – atata amar de oameni veneau sa-l cerceteze duhovniceste! Iar proorocirile sale despre Apocalipsa, rescrise si transmise din mana in mana, au tinut vie credinta ortodoxa in anii grei de ateism sovietic. Scrierile sale, traduse in multe limbi, folosesc cresterii noastre duhovnicesti catre Domnul. Intr-un bloc de piatra obisnuit, cu cateva nivele, locuit si acum, intr-un apartament de la etajul unu am putut intra in locuinta acum amenajata pentru a primi oaspeti a Sfantului Ioan. Mobila sa, haine bisericesti, doar o icoana, a Sf Ioan de Rila, la care se ruga, multe flori… Este absolut straniu sa calci intr-un apartament de bloc cum sunt cu sutele, cu miile si sa stii ca locuitorul sau de acum 50 de ani se afla in acest moment alaturi de Domnul Dumnezeul nostru, iar gandul tau catre el chiar se aude, chiar se primeste si rugaciunea catre el iti poate schimba viata… La intrarea in scara era o mica placa, care marca locul de vizitare. La rusii astia sfintii sunt aici printre oamenii vii, credinta lor puternica a coborat cerul pe pamant… Cum o fi sa locuiesti in apartamentul de alaturi ?!

Revenind pe tarm cu acelasi bac preistoric, am pornit catre o destinatie absolut noua pentru mine: Virita, foarte aproape de St Peterburg, dar despre care nu stiam nimic! Si totusi, urma sa fie vizita „de varf” a pelerinajului nostru din septembrie 2006. Am citit doar la intoarcerea acasa cartea despre care am aflat ulterior ca a fost un fel de „best seller” in Romania: „Sf Serafim de Virita ( 1866-1949). Patricul Viritei”. Am ajuns la Virita noaptea, la un ceas la care trebuia sa nu mai aflam pe nimeni la biserica ridicata in cinstea Maicii Domnului Kazanskaia, acum 300 de ani. Desi biserica era inchisa, mai era acolo persoana care avea cheile si care tocmai pleca acasa! Am intrat prima data la capela in care se odihneste Sf Serafim de Virita si sotia sa, apoi in biserica impresionanta din lemn, in care duhul sfantului este atat de miscator, atat de puternic, incat sfatul sau „ cine are nevoie de ajutor, sa vina la mine ca si cum as fi viu, sa-si spuna necazul sau si il voi ajuta” chiar nu mai trebuie exprimat: sfantul Serafim ESTE acolo! Faptul ca se fac tamaduiri devine normal: aici materia poate fi miscata si reasezata prin duh, SIMTI asta! Aerul vibreaza, totul este extrem de puternic! Nu mai vrei sa pleci, te lipesti de locul acela, macar sa facem cat mai multe poze, sa luam ceva palpabil cu noi de aici! Aflam ca Sf Serafim a fost un negustor de blanuri cu avere mare ( desi copil sarac, dar extrem de istet si muncitor), aflam ca , simtind chemarea Domnului, si-a donat toata averea si s-a calugarit, sotia sa facand acelasi lucru. Fiul sau a si-a intemeiat o familie, dar a fost ucis de comunisti. Ajuns duhovnic al Lavrei Alexandru Nevski din St Petersburg, vazator cu duhul si deja facator de minuni, la momentul inchiderii manastirii Staretul Serfaim s-a retras in satul Virita de langa St Peterburg, sfatuindu-si multi fii duhovnicesti sa-si faca case acolo, urmand ca astfel acestia sa poata rezista in timpul blocadei Leningradului din timpul celui de-al doilea razboi mondial ( 29 de luni de foamete, intre 8 sept 1941 si 27 ian 1944). In timpul razboiului din 1941-1945 staretul Serafim s-a rugat o mie de nopti stand in genunchi pe o piatra, asemenea ocrotitorului sau ceresc Sf Serafim de Sarov, ruga sa pentru salvarea Rusiei fiind, alaturi de cea a altor drepti, cea prin care Domnul a miluit si a salvat Rusia de la pieire. In 1947 a dat marturie despre aceasta Mitropolitul Muntilor Liban, Ilie, caruia insasi Maica Domnului i-a descoperit numele rugatorilor pentru care, prin mijlocirea Sa, Biserica Rusa si tara au fost salvate, primul nume pe care l-a numit Preacurata fiind al staretului ieroschimonah Serafim de Virita. Prin puterea rugaciunii, Rusia a castigat razboiul, nu doar cel stiut!
Citindu-mi notitele de la pelerinajul anterior, din mai 2006, am gasit o insemnare facuta in curtea Lavrei Al Nevski, cand o femeie intalnita la iesirea din lavra, moldoveanva de-a noastra, ne indemna cu multa caldura sa vizitam localitatea unde se fac mari minuni la mormantul unui staret; dar noi atunci n-am dat curs indemnului. Ca acum , dupa vizita din septembrie, sa constat ca am raspuns de fapt invitatiei Staretului Serafim, facuta cu jumatate de an inainte! El - duhovnicul Lavrei Al Nevski, darul acestei lavre si al Maicii Domnului, pentru noi pelerinii romani!

De data aceasta, pentru plecarile din 2007 ne rugam Maicutei Domnului sa ne ajute sa parcurgem si alte trasee duhovnicesti pornind de la St Peterburg catre nord: Sf Alexandru din Svir; manastirea Valaam de pe lacul Ladoga; manastirea Solovet din Marea Nordului – acolo unde 8 luni pe an marea inchide cu ghetari legatura cu tarmul, lasand insula in izolare totala. Vegetatia saraca a insulei, iarna de aproape 8 luni, intunecoasa, cu ceata si umezeala, sunt neprielnice pentru viata, dar potrivite pentru retragerea si instrainarea de lume pe care o cauta monahii… Valaam si Solovet, pamanturi izolate intre ape, in nordul extrem al continentului, in care calugarii „robindu-si trupurile Duhului si cu multe osteneli chinuindu-le, stapaneau patimile si viata lor se seamana ingerilor celor fara de trup.” Locuita doar de monahi timp de cinci secole, manastirea Solovet a fost transformata de Stalin in primul lagar de exterminare pentru cei care se opuneau statului ateu, inchisoarea politica de aici devenind model pentru sistemul represiv ce avea sa se extinda ulterior in intreg URSS. Dupa 1990 a fost redata din nou, prin Voia Domnului, vietii monahale.

A ajunge la St Peterburg pentru a admira doar frumusetea vazuta a orasului imperial este asadar o lucrare saraca si nefolositoare … Capitala a Impreiului Rus pana in 1918, in prezent al doilea oras al Rusiei si al patrulea al Europei dupa numarul de locuitori, centru european de cultura extrem de important si avand o viata economica infloritoare, ca cel mai mare port rusesc la Marea Baltica – toate aceste date pot fi impresionante doar daca nu stii nimic despre ortodoxie, despre puterea duhovniceasca a acestui loc sfant si despre credinta bruta, simpla si directa a rusilor pravoslavnici.

Strabatem mii de kilometri ca sa gasim ortodoxie pura, ca sa aflam doar putin din ceea ce un calugar zavorat ne poate spune despre sufletul nostru si despre legile Domnului! Dar sunt demonstratii care pot fi facute mai usor decat altele!
Fie ca Maica Domnului sa ne calauzeasca pasii tuturor fratilor intru ortodoxie ( pe stil vechi sau pe stil nou), spre gasirea linisti si mantuirea sufletelor noastre.