Unde mergem la munte?..


Editorial
de Cristina Tudor

Atentia mi se indreapta in primul rand spre acei care isi aduc aminte cum era la munte prin anii ’90 si nu numai. Nu e foarte greu sa-ti amintesti cum plecai la munte cu trenul de 2 si ceva ( toate trenurile pleaca la “si ceva”, e o regula), cum ne intalneam in gara si formam o mica armata, unde se canta, se dansa ( optional ), se aplauda...fara a ne pasa prea mult de cei din jur,mai precis o nepasare studiata, fiindca pentru cei din gara, fie ei in trecere sau nu, era precum “privitul la urs”; o prima amintire care imi vine acum in minte este ca odata plecam spre gara cu metroul si o persoana de sex masculin ma studiaza din cap pana in picioare si imi spune mascat...” ia uite, unii nu au ce sa manance si tu mergi la munte”, eu i-as raspunde chiar si acum, dupa multi ani: “fiecare cum isi asterne asa doarme”...fara a vrea sa fiu rautacioasa.

Si mergand pe firul amintirilor nu pot sa nu-mi amintesc de faptul ca ajungeam la patru si ceva in gara din Busteni si la concurenta cu aurolacii ne bateam pe locurile din sala de asteptare in ideea ca odata si odata se va face lumina afara si ne vom dezmorti picioarele cat mai curand.

Asta ar fi introducerea si sa va spun si ce caut eu aici: ma gandesc ca am multe de impartasit despre munte cu iubitorii muntelui, cu acele persoane pe care le rog sa-si reaminteasca vremurile de mult uitate,dar pe care ar vrea sa le aduca la lumina din nou, poate pentru ultima data.

Si rolul articolului nu este doar de aducere aminte ci se vrea si o incercare de a prezenta pe scurt (sau nu) sfaturi utile,ignorand poate, partial “inflatia” de informatii care circula in ziare, pe net si in atatea si atatea locuri. Si spun “partial” fiindca nu pot trece peste faptul ca pentru utilizatorul ce navigheaza pe internet e foarte simplu sa dea “ search” pe Google si sa fie napadit efectiv de zeci de pagini de unde poate culege informatia la zi si concret. Insa usor ne strecuram si noi si venim cu: o stare a marcajelor...sa zicem...cu un pret la cabana ( cules si platit mai ales, la ultima drumetie ); in fond daca unora li se pare amuzant sa prezinte la stiri ca s-a vazut lupul in stare naturala la Bolboci,e bine sa spunem ca am fost si noi acolo, doar cu o zi inainte.


Cabana Piatra Mare - 07 februarie 2005
Pentru cei ce nu au mers in Piatra Mare si pentru cei care doresc sa revada locuri interesante va propun un traseu de vara de vreo doua zile
( cam atat cat ne permite week-end-ul,nu?): urcarea va fi pe la Sapte Scari (e pacat sa ajungem aici si sa alegem alta varianta); ne trebuie marunt fiindca, mai nou, parcurgerea lor costa 15.000 lei, bani dupa care nu plangem de indata ce incepem urcusul scarilor, mult mai bine infipte in perete si mult mai bine intretinute. Apoi trebuie sa mentionam cabana Piatra Mare si persoanele care o intretin: ganditi-va la o cabana primitoare unde mirosul de brad este pretutindeni, totul e nou, nu costa mult ( 100.000 lei de persoana),la solicitare iti poti lua mancare
calda,gatita ca la mama acasa si mai sunt si doi nazdravani de catei ce numai mici nu sunt (sunt in crestere).Si daca avem "norocul" sa prindem o seara ploioasa de vara, sa nu ne para rau- aici putem vedea un curcubeu cum rar mai gasim in alta parte.Iar daca seara se incheie cu un apus de soare privit printre ruinele fostei cabane o sa ne indragostim pur si simplu de locul acesta si o sa ne promitem solemn ca vom reveni cu fiecare ocazie. La cabana este bine sa ne facem rezervare din timp fiindca putem avea surpriza sa nu gasim locuri, dar daca, prevazatori din fire, am luat si cortul atunci nu ne mai facem griji,locuri de campare sunt nenumarate.

Periplul nostru nu se incheie aici: coborarea trebuie sa se faca pe la Cascada Tamina-o minunatie ,nu alta; se poate parcurge si direct pe firul apei,iar intr-o zi de vara e chiar placuta atingerea apei.In loc de incheiere...merita incercat.

click pe fotografie pt o vizualizare mai buna