Jurnal de calatorie

Publicat: 14 iunie 2006
Pelerin in Rusia ( 30 aprilie - 14 mai 2006)
Pesterile nevointei duhovnicesti


Ucraina si Rusia, mai 2006 – fabulos, minunat, rotund si plin dar de la Dumnezeu pentru noi, cei 50 de romani din toata tara, plecati sa ajungem la seva ortodoxiei ruse… 18 preoti si monahi, restul mireni care stiau de ce au pornit pe drumul lung de peste 8000 de kilometri ai Rusiei Pravoslavnice…

Am pornit pelerinajul duminica seara, inchinandu-ne si cerand binecuvantare de la Sf Paraschiva de la Iasi (ocrotitoare si a calatorilor) si de la Sf Ioan cel Nou de la Suceava - care avea sa ne primeasca pentru inchinare in tacerea noptii, pe la ora 12, la inceputul primei zile de mai ( luni). Am plecat cu primavara in suflet si am avut soare si vreme calda pe intraga durata de doua saptamani a pelerinajului, chiar si la St Petersburg ( 60 grade fata de Cercul Polar) desi acasa, in Romania, ploua…

Pe la anul 1000, cand s-au botezat primii rusi iar ortodoxia a devenit religie de stat, Kievul ( din Ucraina de azi) era “mama cetatilor rusesti”, iar Sf Cuvios Teodosie, intemeietorul Lavrei Pecerska, avea sa devina marele organizator al monahislului rus. Fara sa premeditam, inceputul pelerinajului nostru a stat sub semnul inceputului ortodoxiei ruse, pe cand sfintii de acum – monahii de atunci - cautau pustia si pesterile pentru desavarsirea in rugaciune.

Mai intai a fost Sf Antonie “ cel impodobit cu nevointele si cu minunile ca numarul stelelor” care, prin viata sa desavarsit duhovnicesca, avea sa atraga multi nevoitori alaturi de el in pestera sa “mâhnicioasa si stramta” din dealurile Kievului; i s-a alaturat spre ucenicie si Cuviosul Teodosie, fiu de neam bogat, iscusit la invatatura dar care a inteles repede desertaciunea vietii traite pana atunci in casa parintilor sai, gandind mai ales la “ vesnica… viata cea nesfîrsita, îndeletnicindu-se cu ostenelile cele placute lui Dumnezeu si departîndu-se de toata veselia lumeasca”. “El s-a aratat degraba purtator de biruinta asupra duhurilor celor rele, izgonind întunericul dracesc cu postul si cu rugaciunea cea catre Dumnezeu, Care îl ajuta prin împlinirea cuvîntului Sau: Unde sînt adunati doi sau trei în numele Meu, acolo sînt si Eu în mijlocul lor.”

Locul devenea tot mai neincapator pentru multimea barbatilor care “ cu asprime peterceau in pestera viata bisericeasca”, asa incat, cu binecuvantarea Sf Antonie, Sf Teodosie va incepe ridicarea unei biserici deasupra pesterii, in cinstea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, si a unei manastiri, ceea ce va deveni sfanta facatoare de minuni Lavra a Pesterilor din Kiev, ridicata prin aratare dumenzeiasca. Sf Antonie se va fi mutat intr-o alta pestera, nu departe, pe alt deal, pentru nevointa in singuratate.


Am vizitat Lavra Pecerska, complex de biserici care domina Kievul cu turlele lor aurite, dar mai ales am vizitat cele doua pesteri in care sunt peste o suta de moaste intregi de sfinti, asezati pe culoarele inguste unul dupa celalalt ( sute de sfinti in acelasi loc!). Marti dimineata la 6 am participat la prima Sf Liturghie a zilei, oficiata de doi preoti ucrainieni chiar in pestera Sf Teodosie… Cu lumanarile aprinse, tacuti pe langa zidurile inguste, ascultam linistiti cum slujba curgea lin, printre sfinti din racle si pe langa noi. Chiar daca nu stii boaba ruseste, din cauza ca sunt exact aceleasi etape ale Sf Liturghii ca si in limba romana, te “trezesti” intelegand ca acum se canta Heruvicul, ca acum se spune Crezul sau Tatal Nostru… E uimitor sa intelegi ca te poti ruga in acelasi timp si cu acelesi cuvinte ca si cei de langa tine, oameni cu care in mod normal nu ai cum sa comunici, nestiindu-ne limba unii altora. Si totusi, in rugaciune, Bunul Dumnezeu ne uneste miraculos…

Mireasma duhului celor care de o mie de ani ii slujesc in Cer Domnului si tot de o mie de ani au ramas pe pamant, cu sfintele lor moaste, ca dovada a faptului ca SE POATE sa obtii mantuirea (viata vesnica) ne-a marcat si ne-a facut sa revenim din nou, cu smerenie, la Sf Liturghie de la ora 6, si a doua zi a sederii noastre la Kiev. Doar ca miercuri, 3 mai, in sinaxarul nostru fiind “pomenirea Cuviosului Teodosie, intemeietorul Lavrei Pecerska” ne-am intalnit acolo, la slujba din pestera… 3 grupuri din Romania, veniti cu totii sa participam la marea sarbatoare. Insa toti am facut aceeasi greseala: la Lavra Pecerska era o zi de slujba obisnuita, pentru ca pe stil vechi pomenirea Sf Teodosie urma sa fie organizata… peste 13 zile ( decalaj de calendar de care nu tinusem cont).

In timpul vietii sale, Sf Antonie avea sa fie alungat pentru o scurta perioada din Kiev si, facand ascultare la cneazul locului, a plecat sa se nevoasca pe dealul Boldina din Cernigov, la 140 km de Kiev. Si acolo a sapat o pestera, pe care apoi a parasit-o, fiind rechemat cu dragoste si spre indreptarea nedreptatii facute lui, chiar de catre cneaz. Dar pestera a ramas si a fost folosita de generatii si generatii de crestini nevoitori rusi, astfel incat pe la 1930-1940, Sf Lavrentie de Cernigov ( ale carui minuni si proorociri sunt binecunoscute) recomanda unui bolnav care acuza o durere insuportabila de cap, fara cauza diagnosticata medical: “daca vrei sa te vindeci, du-te si sapa la pestera de pe dealul Boldina”. Barbatul a ascultat si, nu dupa multa vreme, durerile de cap i-au disparut… Dupa ce am fost atat de bine primiti la manastirea Eletkii din Cernigov, manastire din sec. 11, in care acum vietuieste si sora rasofora Anastasia ( moldoveanca de-a noastra), dupa ce am fost “altoiti” fiecare cu bastonul Sf Lavrentie ( care a murit in 1950 si al carui baston alunga duhurile rele si tamaduieste mirculos bolnavii), dupa ce am facut inchinare la sfintele moaste ale Sf Lavrentie si ale Sf Teodosie ( 1630-1698) – cel care a ferit orasul aflat atat de aproape de Kiev de radiatiile de la Cernobâl din 1986, maicuta care ne insotea ne-a condos si pe dealul Boldina, o colina domoala, acoperita de iarba si toporasi, sub care nu ai cum sa banui cata rugaciune si cata nevointa s-a savarsit de 10 secole incoace… Intrarea in pestera nu are nimic spectaculos, mai ales ca pestera este considerate muzeu si… se taxeaza fiecare vizitator. Dar banii sunt probabil folositi pentru extinderea sapaturilor, pentru ca din octombrie anul trecut (cand am fost acolo prima oara) si pana in mai in acest an s-au redat pentru vizitare cateva noi culoare, noi “camere”, locasuri cu altare subterane, paturi sapate in piatra, spatii de viata aspra, de lepadare voita de cele lumesti, de inchinare si ruga permanenta catre Hristos pentru ca, odata cu nimicirea celor trupesti, sufletul sa se elibereze si sa se inalte catre Cer. Acolo, traind sub pamant, se poate cu adevarat atinge Cerul… Nebunie pentru lume, intelepciune intru Domnul…

Tot acolo, la baza dealului Boldina, se afla o fantana cu apa – a Sf Antonie – fantana de 1000 de ani si care izvoraste si acum apa tamaduitoare - de boli de ochi mai ales.

Pestera Sf Iov de la Poceaev ( 450 km de Kiev) ne-a facut sa “experimentam” pentru cateva minute ce inseamna sa traiesti intr-un asemenea spatiu… claustrofob. Sf Iov ( 1551-1651) a trait in acest spatiu minuscul, in pamant, timp de 40 de ani. Se spune ca sfantul se ruga acolo impreuna cu ingerii si uneori din pestera iesea o lumina intense. Dar si fara sa stii toate acestea, dorinta de a intra si tu acolo atrage ca un magnet, mai ales cand afli ca, desi intrarea este atat de ingusta ( cat un ecran mediu de televizor), pot intra acolo si personae corpolente sau dimpotriva, persoane mici nu au cum sa intre, accesul fiind in functie de…credinta fiecaruia. Intrarea in pestera este dificila, trebuie sa ti se explice ce trebuie sa faci: situate pe un perete lateral, la aprox 50 cm de podeaua pesterii celei mari in care se afla si racla cu sfintele moaste ale Sf Iov, intrarea este ca un tunel foarte ingust si alunecos, in care trebuie sa intri cu bratele inainte, ca pentru inot. Tunelul este usor descendent si, dupa aprox o jumatate de metru, spatial se largeste si poti aduce picioarele sub tine, astfel incat apoi sa sari pe podeaua din interiorul cavitatii de pamant. Daca nu esti atent, poti chiar sa ajungi acolo cu capul inainte. Odata intrat, te minunezi de ingustimea locului, de cotloanele sale abia zarite la lumina unei lanterne si nu poti sa nu gandesti ca undeva este o falie prin care probabil intra aerul aici in mijlocul pamantului ( suntem intr-o pestera in ineriorul altei pesteri). Ghidul lasa sa intre acolo cate 5-6 femei sau 5-6 barbati odata, dar am aflat ca in razboi acolo s-au adapostit si 40 de oameni (unde, Doamne, si cum au putut sta acolo mai multa vreme?). Si 5-6 fiind, nu prea ai loc de miscare, cercetezi locul unde se afla icoana cu lumanarile alaturi, cauti cotloanele ascunse si te gandesti cum a trait acolo Sfantul timp de 40 din cei 100 de ani ai sai?). Mare este puterea rugaciunii, mare este puterea lui Dumnezeu… Iesirea se face in mod ciudat, in sens invers, cu mainile inainte si, cand ajungi la lumina ( repede), constati ca ai trecut dintr-o lume in alta, exact ca la nastere… Care este, Doamne, lumea cea reala? Este adevarat ca intrarea se face acolo dupa alte criterii decat cele strict dimensionale, fizice; in grup am avut un ieromonah inalt, corpolent, care a reusit sa intre in pestera fara probleme, in timp ce un alt pelerine, cu statura asemanatoare, desi s-a straduit si s-a suparat destul, n-a reusit (ulterior aveam sa aflam ca are o alta religie decat cea ortodoxa).

Pustia Kitaev nu mai este deloc pustie ca in urma cu 2-3 secole, este acum un cartier la margine de Kiev, dar pastreaza intact locul de nevointa ( dealul, lacul, pestera) ale Sf Dositeea - marele duhovnic cunoscut ca Dositei – si ale Sf Teofil cel Nebun pentru Hristos. Kitaev este unul dintre cele mai iubite locuri ale kievenilor si,dupa vizitarea pesterii de calcar, am si inteles de ce. Dositeea, fiica a unei familii bogate, a fugit de acasa pentru ca sa se poata dedica cu totul vietii pentru Hristos si, ca sa nu fie usor de gasit, a luat vesmite si nume barbatesti si s-a ascuns in causul de padure, pe atunci pustiu, nelocuit de oameni. Pestera de calcar a fost la inceput micuta, dar ducandu-i-se vestea intelepciunii sale duhovnicesti, incet-incet alti si alti oameni au venit sa locuiasca langa Dositei monahul, asa incat pestera a tot fost prelungita, largita, in calcar. Altare de calcar, paturi sapate in calcar, locuri in care daca te asezi te umpli de praf, dar ce mai conta praful pentru maica Serafima cea bolnava, venita cu noi din Vâlcea pentru tamaduire la locuri sfinte? Cu hainele sale negre si lungi, maica Serafima s-a asezat pe paturile sfintilor, s-a rugat in genunchi pe la altarele de calcar impodobite cu icoane, a intrat prin toate cotloanele labirintului de sub pamant si uite asa am invatat si noi, cei care ne feream cat am putut de atingerea peretilor de calcar prafuit si alb, ce inseamna sa stii exact ce doresti: vindecarea, mantuirea!

Pesteri si sfinti, sfinti si Cer…Comunitate de crestini sub panamt, comunitate de sfinti in Cer…Sa ne rugam lor, celor carora le-am atins urma pasilor pamantesti, sa mijloceasca si pentru noi, pacatosii si nevrednicii, Mila Domnului cea revarsata cu imbelsugare asupra lor. Nu ne uita si pe noi, cei de pe urma, Doamne!

Acesta a fost doar inceputul pelerinajului, prin Ucraina catre Rusia. Iar darurile duhovnicesti abia incepeau sa se arate…

Publicat: 21 februarie 2006
Pelerin in Rusia ( octombrie 2005)
Pagini de jurnal: Miercuri 19 octombrie 2005

St Petersburg : Sf Xenia


Parintele Nil, duhovnicul Manastirii Marcus, ne-a spus abia dupa intoarcerea noastra din Rusia ca, de multi ani de zile, se roaga Sfintei Xenia pentru ajutorarea fiilor sai duhovnicesti. In cazul meu, fara sa stiu si crezand ca pur si simplu rugaciunile Parintelui Nil m-au ajutat, am traversat 6 ani catre un alt fel de intelegere, CU AJUTORUL acestei Sfinte Xenia, de care marturisesc ca nici nu auzisem acum 5-6 ani!! M-am rugat ei, sub indrumarea Parintelui Nil, dar... cam atat.
Si uite ca maica Stareta Serafima a avut in acesta toamna un gand: Parintele Nil imbatraneste si are neputinte tot mai mari, dorinta lui cea mai fierbinte ar fi sa ajunga la Sf Xenia, dar nu indrazneste sa-i ceara asa ceva Maicii Starete. Iar ea a gandit: daca nu mergem ACUM, mai tarziu parintele nu va mai putea suporta un asa drum lung, de 7000 km prin Marea Rusie. Zis si facut: a organizat un pelerinaj la sfarsitul lunii octombrie 2005, la care au participat doar 8 oameni, incluzand aici si pe soferul din Republica Moldova, Parintele Ioan - vorbitor de limba rusa si care a si inchiriat microbuzul sau pentru acest drum.
Am plecat duminica 16 octombrie 2005, foarte de dimineata, am trecut pe la Iasi, sa sarutam sfintele moaste si sa cerem binecuvantare si calauzire Sfintei noastre Cuvioase Paraschiva, dar si Sf Apostol Pavel (a carui moaste s-au aflat in acele zile in Iasi. Cum ar fi fost altfel, sa vina Sf Apostol Pavel din Grecia la noi, iar noi sa trecem indiferenti pe langa el?). Am traversat Ucraina, am intrat in Rusia luand direct drumul spre nord, asa incat dupa a treia zi, dupa 2000 km parcursi, am intrat, noaptea la ora 1, in St Peterburg - cel mai nordic punct al calatoriei noastre: oras imperial, puternic luminat, cu cladiri impunatoare si impresionante. Dupa trei zile de oboseala, de mers aproape neintrerupt cu microbuzul prin pustia ruseasca, dupa ce ne obisnuisem sa vedem doar mesteceni si stepa salbatica, teren plat nelucrat si sate rare si foarte saracacioase ( al cui e tot terenul asta? al statului - ne-a zis parintele Ioan, soferul nostru), ne uitam in mijlocul noptii la orasul luminat imparateste si maiestuos, cu ochii larg deschisi, nevenindu-ne sa credem ca Rusia poate sa aiba si asa o bijuterie!
Am traversat orasul de la sud la nord, cu ideea de a merge direct la cimitirul Smolensk, acolo unde odihneste Sf Cuvioasa Xenia. Dar cimitirul se afla dincolo de Raul Neva ( care traverseaza partea nordica a orasului de la est la vest, varsandu-se in Marea Baltica), iar podurile basculante – o minunatie pentru noi – erau toate ridicate!
Un oras mai fermecator decat St Petersburg-ul vechi, de-a lungului raului Neva, strajuit de cladiri imperiale, cu podurile sale basculante tivite de lumini - care se ridica noaptea intre orele 23 si 5 dimineata, ca sa faca posibila circulatia vapoarelor - nu cred ca am vazut pana acum! Bulevarde lungi si drepte, spatii vaste, gradini si parcuri, garduri decorative din fier forjat, monumente si sculpturi decorative, raul Neva - cu multele lui canale, poduri si cheiuri de granit pur si simplu ne-au impresionat pe toti!
Situat langa cercul Polar de Nord (60° N), orasul a fost fondat in 1703 de catre tarul Petru cel Mare, care l-a gandit sa fie „o fereastra catre Europa”. St Petersburg a fost capitala marelui Imperiu Rus pana in anul 1914, dupa care pana in 1924 i-a fost dat numele de Petrograd, pentru ca in vremea comunista ( 1924 – 1991) sa se numeasca Leningrad. Acum este al doilea oras al Rusiei si al patrulea al Europei, dupa numarul de locuitori (4.5 milioane).
Toate acestea le-am aflat insa la intoarcerea acasa – asa ca noi am ajuns acolo in noapte, total nepregatiti sa vedem atata grandoare, atata fast imperial, pe deasupra nimerind si exact in intervalul in care era imposibila traversarea Nevei catre cimitirul Sfintei.
Dupa un intreg periplu in cautarea unei cai de a traversa blocajul podurilor ridicate, ne-am resemnat, am parcat pe cheiul de granit al apei si am adormit cu totii pana la 5 dimineata, cand am reusit, cu bucurie, sa fim printre primii calatori ai diminetii, peste Neva. Nu a fost greu sa gasim, cu ajutorul Sf Xenia, drumul catre cimitirul unde aveam sa o aflam. Cine se gandea atunci la ciudatenia situatiei, aceea de a calatori atata vreme si distanta, ca sa intram cu infrigurarea cautatorilor de comori intr-un... cimitir, dimineata pe la 5 ?! Noua ni se parea insa foarte firesc, era nu doar inceputul ci si obiectivul principal al acestui pelerinaj, care urma sa fie apoi atat de bogat in daruri duhovnicesti ( Sf Serafim de Sarov, Sf Ignatie Braiancianinov, Sf Seghie de Radonej, Sf Dimitrie de Rostov si Sf Avraam, Sf Ioan de Kronstadt, Sf Petru si Fevronia – sot si sotie, Sf Lavrentie si Sf Teodosie si cati alti locuitori ai Cerului, iar peste toate, blandul Acoperamant al Maicii Domnului!).
Mormantul Sf Xenia este in cimitir, in partea candva saraca a orasului. In marea ei smerenie, Sfanta a ramas in pamant, spre deosebire de atatia si atatia sfinti ai Rusiei patimitoare, a caror sfinte moaste imbogatesc asezamintele marii Biserici Ortodoxe Ruse ( acest vast pamant ortodox este plin de sfinte moaste, sunt biserici de mir in care gasesti cate 2 moaste de sfinti intregi, pentru ca in marile manastiri numarul acestora sa fie absolut impresionant!). Deasupra mormantului sau s-a construit o bisericuta, inchinata numai Sfintei, in care, in fiecare dimineata de la ora 10 parintele oficiaza o slujba speciala, in care aduce Sfintei Xenia rugaciuni si cereri de la numerosii credinciosi care, zilnic, asteapta cu mare credinta, nadejde si dragoste pentru Sf Xenia, aceasta slujba care aduce tamaduiri, rezolvari de probleme si necazuri... Si noi ne-am aflat in acea dimineata de 19 octombrie, rugatori la Sf Xenia, am dat pomelnice pe care un tanar vorbitor de limba romana ni le-a transcris cu caractere slave si ne-am mirat cum au fost pronuntate, aproape de neinteles, numele noastre transpuse in limba rusa :) Pentru „Aurora-Georgeta” nu s-a gasit echivalent, asa ca a fost citita doar cu numele de Georgeta rusesc (nu mai stiu cum); iar „Dorina” pur si simplu nu s-a putut traduce, deci a ramas nepomenita in slujba; se pare ca rusii pun pe pomelnice doar prenumele care se regasesc printre numele sfintilor si cu asta basta!
Dar, noi fiind pelerinii pe care Sf Xenia i-a ajutat inca de la plecarea de acasa din Romania, la ruga parintelui Nil am fost lasati sa intram in bisericuta de la ora 9 ( inainte de slujba zilnica de la ora 10) asa incat am putut sa ingenunchem si sa ne inchinam la mormantul Sfintei ( un bloc de marmura, aflat in fata altarului); parintele Nil citea acatistul Sf Xenia in limba rusa, Maica Stareta Teoctista si monahul Serafim reluau in limba romana... Am avut numai pentru noi o ora in care ne-am rugat Sfintei si, in dorinta noastra de a lua "putina sfintenie" si acasa, am asezat pe mormantul ei carti, iconite, cruciulite, haine pe care apoi le-am adus acasa pentru noi si pentru cei dragi noua. Am plecat de acolo pe la ora 12, obositi dar impacati ca ne aflam, intru mirarea noastra, chiar in acest loc binecuvantat de Dumnezeu, aflat aproape de Cercul Polar !
Stiam ca Xenia Grigorievna, sotia colonelului Andrei Theodorovici Petrov, capelmaistru imperial, care a trait la inceputul sec 19, a ramas vaduva la 26 de ani, dupa o casnicie fericita, dar fara copii. A fost o sotie devotata si iubitoare, pe care moartea fulgeratoare a sotului - in timpul unei petreceri de noapte - a zduncinat-o profund, schimbandu-i cu desavarsire viata. Cu o inteligenta ascutita, a inteles repede trufia si desertaciunea placerilor si bogatiilor lumesti, a vietii traite de ea pana atunci si , probabil manata si de gandul ca sotul ei nu se va putea mantui singur dupa viata dusa, a inceput sa renunte la tot ce avea ( bani, bunuri, casa) daruindu-le saracilor, ceea ce a atras oprobiul rudelor care, considerand-o iresponsabila, au dat-o in judecata. In urma unui examen medical minutios, s-a constatat ca era pe deplin sanatoasa, avand dreptul sa dispuna asupra proprietatilor ei dupa bunul sau plac. Xenia paraseste orasul imperial si, timp de 8 ani, a trait retrasa impreuna cu o sfanta pustnica, sub calauzirea unui staret luminat. Dupa revenirea in St Petersburg, imbracata intr-o uniforma veche a sotului ei, a refuzat sa mai raspunda la numele de Xenia, numindu-se cu numele sotului ei ( „Xenia a murit, Andrei traieste”). La inceput, locuitorii orasului au tratat-o ca pe o simpla cersetoare, dandu-i haine, mancare sau bani, pe care ea le impartea intotdeauna saracilor, nepastrand nimic pentru ea. Ziua era vazuta printre oameni, in cartierele sarace, intreaga noapte si-o dedica lui Dumnezeu, in rugaciune. Pe gerul cel mai cumplit, cand inghetau chiar si vrabiile, sau in arsita verii, Sf Xenia se ruga, avand cerul drept acoperamant si pamantul asternut al trupului sau. Vagabonzii strazii o insultau si radeau de ea, dar ea indura totul cu smerenie, precum Iisus. Incet-incet, dupa vorbele ei putine, spuse unor cunoscuti sau simpli trecatori, vazand cum se nevoia in rugaciune, oamenii au inceput sa-si dea seama ca este mai mult decat o simpla cersetoare; era in vremea cand Dumnezeu o inzestrase cu darul inainte-vederii si al facerii de minuni, pentru ajutorarea credinciosilor din preajma ei. Vaduva de la 26 de ani, pelerina vreme de 45 de ani, a trait pana la varsta de 71 de ani, numita fiind „Sfanta Xenia, cea nebuna pentru Hristos”. In Cuvantul Inainte al cartii despre ea, sta scris: „ Aceasta sfanta, despre care se stia inca destul de putin, aceasta fiind plina de evlavie, ratacind ca o nebuna imbracata in haine ponosite, fara a-si parasi locurile natale, a ajuns astazi la o unanima recunoastrere duhovniceasca, incat aproape la doua sute de ani de la adormirea ei intru Domnul, flacara vietii ei de sfintenie a depasit granitele Rusiei, ajungand pretutindeni, in orice loc unde crestinii ortodocsi traiesc in credinta, cu suflete curate.” Este cinstita in Europa, in America, in Australia, in Tara Sfanta...
Toate acestea le stiam din carte, Sf Xenia fiiind singurul sfant rus despre a carui viata aveam cunostinta inainte de plecarea mea grabita in acest pelerinaj. Si totusi, vazand maretia orasului sau - capitala a Imperiului Rus pe vremea cand ea a trait, am inteles sau mai degraba am intuit ceea ce nu gandisem pana atunci: faptul ca a trait ca o locuitoare a pustiei, intr-un oras aglomerat si super-orgolios ( deci, crestini ortodocsi, se poate sa traim intru Hristos, oriunde! Nu toti putem fi sfinti, dar putem cere Domnului mila si iertare de pacate, spre mantuirea sufletelor noastre).
Provenea din mediul acelora care aveau acces la petrecerile din marile palate si totusi si-a trait restul vietii in suburbiile sarace, rugandu-se pentru TOTI locuitorii St Petersburgului, fiind cunoscuta ca aparatoare, prin rugaciune, a acestui oras. Care dintre noi avem taria de a nu dispretui ( macar usor) pe cei care au de toate, cand noi incercam sa ne nevoim cautand cararea stramta catre Domnul? Iata cum trairea intru iubirea de Dumnezeu duce la iubirea neconditionata de oameni... Doar acolo, la St Petersburg, am inteles marea ei iubire de oameni.
Nebunia ei pentru Hristos, comportamentul ei ciudat, este de fapt o fatzada sub care a ascuns stralucirea harului, asa incat a putut fi lasata in pace si in rugaciune, fara a da explicatii oamenilor (expertiza medicala ceruta de rudele ei au aratat ca de fapt era perfect sanatoasa mintal); cati dintre noi traim in dorinta umila de a place Domnului, fara sa ne pese DELOC de ceea ce spun oamenii despre noi? Poate ca avand in fata modelul ei, putem incerca macar o usoara detasare de cele ale lumii in care traim ( avea ea nevoie de televizor, de exemplu?)
A trait printre oameni toata viata ei si acum este sfanta. S-a substituit personalitatii sotului ei pacatos, pentru a patimi aici pe pamant, in locul lui. „Xenia a murit” spunea ea, si intr-adevar, Xenia traia in trup lumesc ca un inger, in smerenie totala, neavand nevoie de nimic pentru ea: nici de prea multa hrana, nici de haine ( era bucuroasa cand spunea „toata averea mea este pe mine” aratandu-si zderntzele) sau bani. „ Cine vrea sa-mi urmeze, sa se lepede de sine...” spune Domnul Iisus, iar aceasta este punctul de pornire al pocaintei. Traind fizic in lumea acesta plina de bogatii, Xenia s-a lepadat total de ea, viata ei aparand absolut paradoxala in spelndoarea ( desarta, fara valoare mantuitoare) a capitalei imperiale.
„Andrei traieste” intru vesnicie, asa isi dorea Xenia Grigorievna „in devotamentul ei profund fata de sotul ei, nadajduind ca astfel ar putea prelua din povara pacatelor lui si a mortii sale nefericite ce il surprinsese total nepregatit” ( la un chef). Cate dintre noi, neveste crestine, suntem in stare de asa o jertfa de sine, intru mantuirea celui mai apropiat aproape al nostru? Cred cu tarie, acum, ca Sf Xenia ne va ajuta intotdeauna, cu dragoste si cu mare graba, atunci cand ne vom ruga EI pentru apropierea de credinta / de mantuire a sotului / sotiei – caci cine mai mult decat ea s-a rugat Bunului Dumnezeu pentru asa iertare de pacate ?

Sf Xenia cea nebuna pentru Hristos este si acum putin ciudata: cu dragoste ne ajuta, dar nu ne lasa sa o simtim; cu dragoste ne duce catre mormantul ei, dar nu ne lasa sa o vedem ( este ascunsa sub pamant). Ne pune in situatii ciudate, incercandu-ne puterea de a transpune in viata invataturile lui Hristos ( pe care afirmam ca le stim, dar in situatii limita le uitam, reactionand prost) si in felul acesta ne ajuta sa ne smerim, intelegandu-ne micimea vadita. Cu mare dragoste ne zambeste usor din coltul gurii, in icoana cu trasaturi aspre, dar cu palma deschisa catre noi parca ne opreste sa o atingem – de fapt transmitandu-ne caldura binecuvantarii...
O iubesc foarte tare pe Sf Xenia cea VIE, pentru ca STIU ca a fost si este aproape mie, GRABNIC AJUTATOARE; este aici, desi atatia ani nu m-a lasat sa ii cunosc caldura duhului sau.
In ruseste ea este pomenita foarte adevarat: Xenia Blajenia ( 11 ianuarie).

„Tie celei alese, bineplacutei lui Dumnezeu si nebunei pentru Hristos, sfanta si fericita maica Xenia, care ai ales nevointa rabdarii si relei patimiri, cantare de lauda iti aducem toti cei ce cinstim sfanta pomenirea ta. Iar tu ne apara de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, ca sa strigam tie: Bucura-te Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre!”

Cateva fotografii din pelerinajul la Sf Xenia gasiti in albumul Pelerin in Rusia, pg 3, la adresa: http://community.webshots.com/user/covasnatt

PELERIN IN RUSIA ( octombrie 2005)
Pagini de jurnal: Duminica 23 octombrie 2005
loc.Diveevo, la manastirea Sf Serafim de Sarov

Eu m-am dus in Rusia complet nepregatita, cu doar o saptamana inainte de data plecarii m-a anuntat Maica Stareta Serafima ca mai are un loc liber – stiam ca ei nu prea au vrut sa ia mireni in acest pelerinaj, asa ca a fost o totala surpriza pentru mine invitatia lor. Nu stiam nimic despre Sf Serafim – decat faptul ca aveam doi “serafimi” cu noi in microbuz: maica stareta de la Manastirea Marcus si inca un calugar Serafim din Rm Valcea, ei amandoi dorind cu ardoare sa ajunga la marele lor protector.

Asa stand lucrurile, pe mine m-au mirat multe acolo:
- extraordinara, socanta diferenta intre grandoarea manastirii Sf Serafim ( 700 calugarite, dintre care 400 moldovence) si saracia acelui sat mare in care se afla asezamantul binecuvantat al celui mai mare sfant al Rusiei ( dupa cum aveam eu sa aflu ulterior)

- cozile la care oamenii simpli si nu numai, au stat in fiecare zi, ca sa ajunga sa sarute moastele Sf Serafim ( veti vedea asta in poze)

- evlavia adanca, credinta primitiva a rusilor rugatori la Sf Serafim, cei care primesc impartasania cu mainile asezate in cruce pe piept – de la fetite de 3-4 ani, imbrobodite, pana la cei mai batrani rusi

- lucrurile calugarului Serafim, asezate in 4 vitrine in biserica si inca intr-una, in trapeza manastirii: o camasa alba, papuci mari ( marimea 45 – 46), crucea grea de bronz pe care a purtat-o toata viata, tot felul de obiecte personale care-mi aminteau de bunicul meu de la Poiana Sarata ( care ma iubea atat de mult...), lucruri care ma faceau sa ma gandesc cu multa dragoste la acest om care acum ESTE SFANT si ma face cumva sa amestec cele doua planuri asa cum nu mai facusem pana atunci: omul a carui lucruri sunt aici langa mine, acum - tot acum se afla langa Dumnezeu si toti acesti inchinatori STIU, CRED ca el chiar face minuni, ii poate scapa CU ADEVARAT din cele mai cumplite greutati!!! Nu se putea altfel explica marea aceea de oameni din biserica !

Fie-mi iertata nestiinta, dar eu ma rugam acolo unui sfant pe care atunci il descopeream, din lucruri vazute nemijlocit, fara sa realizez ce dar extraordinar si nemeritat imi face mie Dumnezeu si Maicuta Domnului. Doar dupa ce am ajuns acasa mi-am comandat o carte despre viata Sf Serafim, abia ulterior am aflat ( si m-au socat !!) grelele sale nevointe – ca trepte de curatire ale sufletului in dorul sau de Dumnezeu : 47 de ani de viata ascetica, care cuprind sihastrie in “pustia de departe “ si in “pustia de aproape”, rugaciune 1000 de zile pe o piatra, 3 ani de legamant al tacerii, apoi zavorare – traind într-o chilie fara pat, fara caldura si lumina, marind nevointele sale si citind în fiecare saptamâna în întregime Noul Testament... “Dupa 47 de ani de viata ascetica, o viziune a Maicii Domnului îl determina sa renunte la viata solitara si sa se întoarca înspre oameni, devenind pentru tot poporul rus un adevarat apostol si un marturisitor al Învierii. Obisnuia sa salute cu: ”Bucuria mea, Hristos a Înviat”. O conversatie cu el sau o simpla binecuvântare devenea o adevarata întâlnire cu Dumnezeu, care putea sa schimbe radical orientarea vietii lor.”

Am fost in locuri binecuvantate, in padurea ( “Pustia de aproape”) pe care pasii sfantului au sfintit-o pentru totdeauna si mai ales am fost la izvorul sau tamaduitor – cea mai palpabila legatura dintre lumea vazuta ( materiala) si nevazuta ( Duhul Sfant).

Cu izvorul a fost asa: noi am ajuns la Diveevo sambata seara pe intuneric, ne-am cazat, iar duminica dimineata la 9 am fost la a doua Liturghie, dupa care draga de maica inchinatoare Nionela (moldoveanca de-a noastra) a inceput sa ne ia in grija. Ne-a dus la masa, apoi ne-am suit in masina si am plecat la izvorul Sf Serafim si apoi la Schitul Sf Mihail ( care tine tot de manastire). Pe drum catre izvor ne-a spus ca trebuie sa ne scaldam – cum sa ne scaldam la 4 grade celsius? Pai noi nu suntem pregatiti, nu avem schimburi, unii sunt bolnavi ( soferul avea o criza de sciatica, unii erau raciti etc) Maica Nionela nu si nu, ca am venit degeaba in Rusia, mii de km, daca nu intram in apa sfintita! Noi zambeam, fiecare cu ale lui. Aproape de izvor, comert in floare: o sirma cu prosoape, camasi de noapte, bidoane de plastic – tot ce era nevoie pentru cei care stiau de ce sunt acolo; nu prea era si cazul meu... Asa ca am luat o patura din masina ( mai bine decat nimica!) si hai sa mergem la izvor! Apa verde intr-un mic lac, o platforma de lemn pe apa, iar pe platforma, cumva improvizate doua cabine tot din lemn, in care lumea putea intra sa faca baie. Am deschis usa unei cabine – apa pana la nivelul platformei si era acolo in podea o deschizatura patrata cu o scara de fier, cu manere, pentru ca sa putem cobori in apa sfintita... Dar cum sa faci asta la 4 grade, totusi? Primul a indraznit monahul Serafim cel vesel, care a iesit de acolo razand – trebuie sa te scalzi de 3 ori, prima oara e groaznic ( ti se taie pur si simplu respiratia, crezi ca faci stop cardiac, dar imediat dupa asta simti multe ace care iti strapung pielea si... te incalzesti! A doua si a treia oara nu mai e mare lucru ). Am intrat fiecare pe rand, mai tacuti sau chiuind, a fost un ris general – toata lumea comenta, se auzea si inauntre si afara – dar : CHIAR NE-AM SCALDAT IN IZVORUL TAMADUITOR AL SF SERFAIM!!!

Cineva de acolo spunea ca si la minus 40 de grade, rusii tot se scalda! Ceea ce a fost uimitor a fost ca nu s-a auzit nici un stranut, nimeni nu a inghetzat ulterior ( desi ne-am imbracat aproape uzi cu aceleasi haine cu care am venit, dupa care am mers mai departe in pustie, la Schitul Sf Mihail!) Eu mi-am dat seama ca intrasem cu adevarat in apa sfintita doar pt ca aveam parul de la ceafa ud – si ce daca afara erau 4 grade? Si nici nu ne-am gandit sa ne facem cate o cruce mare, dupa fiecare imbaiere – asa cum am vazut un rus care a plonjat in apa de pe un delusor de pe marginea lacului!

Parintele Nil s-a plimbat putin prin padure ( pe noi nu ne-a dus capul la asta, agitati cum eram cu imbaiatul!).

Cand am citit acasa cate vindecari pe loc, de boli grele, incurabile, s-au facut cu aceasta apa pentru care Sf Serafim s-a rugat lui Dumnezeu, iar El i-a ascultat rugaciunea – abia acasa mi-am dat seama ce mi s-a intamplat cu adevarat!

Forta credintei rusilor este extraordinara, au un primitivism al credintei – ei, cei increstinati la anul 1000 ( cu o mie de ani in urma noastra), care face intr-adevar din oameni ca noi – sfinti si din icoane – icoane facatoare de minuni!

Eu, care ignoram total Rusia, ma trezesc simtind un filon atat de puternic, un magnetism atat de clar, incat nu ma gandesc decat cum sa fac sa ajung din nou acolo, sa organizez un alt pelerinaj – sa pot sa ajut, sa se trezeasca si alti semeni de-ai mei...

Sfantul Serafim spunea ca un nevoitor pentru Cristos poate mantui MII de suflete odata cu propria mantuire! Mii de suflete... iar bietii de noi, abia putem sa avem nadeje pentru mantuirea propriului suflet...

Album foto “Pelerin in Rusia”: http://community.webshots.com/user/covasnatt

Maria Chirculescu
Agentia de turism Miriam Turism
Covasna, Str. Borvizului nr.8
Tel: 0267 - 341.757 si 0723 - 645.180
Email: miriamturism@yahoo.com | office@miriamturism.ro
Site: www.miriamturism.ro