O nouă abordare a comunicării dintre investitorii din turism şi mediul politic-legislativ

 
= 1030
Ieri, 27 iunie 2016, a avut loc la Palatul Parlamentului, prima întâlnire, intre Preşedinţii Comisiilor Senatului României şi reprezentanţii FPTR, în vederea soluţionării problemelor cu care industria turismului se confruntă, ca urmare a dezbaterii din data de 15 iunie 2016, ce a avut loc la Phoenicia Holiday Resort. Comunicarea dintre mediul de afaceri din turism şi clasa politica a intrat într-o nouă etapă, cea a relaţionării directe, la aceeaşi masă, în care investitorii îşi expun problemele, prezintă posibile soluţii iar legiuitorul având o imagine de ansamblu clară, poate veni în întâmpinarea solicitărilor acestora, fie prin modificarea cadrului legislativ existent, fie prin iniţierea de legi. În cadrul întâlnirii, reprezentanţii FPTR au solicitat soluţionarea primelor puncte din cadrul şedinţei din data de 15 iunie 2016. Cele 5 puncte abordate au fost: 1. Deblocarea legii impozitului specific; Având în vedere că astăzi, 28 iunie 2016, se află pe ordinea de zi în plenul Camerei Deputaţilor, Proiectul de Lege privind impozitul specific unor activităţi (PL-x 26/2016), s-a hotărât să nu se mai aducă modificări cu privire la acest proiect de lege, pentru a nu se tergiversa procesul legislativ. 2. Elaborarea unei strategii privind şcolile profesionale din turism; Reprezentanţii FPTR au solicitat reînființarea  şcolilor de meserii, solicitare care trebuie susţinută printr-o iniţiativă legislativă. Această măsură nu este doar o necesitate ci este una de maximă urgenţă şi ea trebuie susţinută de Parlamentul României. “Propun ca înființarea școlilor profesionale și schimbarea structurii anului școlar să reprezinte două dintre temele ce vor fi abordate în cadrul Programului de Guvernare”, a menţionat dl. Senator, Nicolae Moga. 3. Elaborarea unor facilităţi pentru forţa de muncă sezonieră; Reprezentanţii FPTR au solicitat Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială din cadrul Senatului României, introducerea unei iniţiative legislative privind scutirea de impozit pe salariu, pentru angajaţii sezonieri, în perioada de extrasezon. Această măsură ar crea continuitate şi stabilitatea personalului hotelier, în fiecare an. S-a stabilit ca reprezentanţii FPTR să transmită o motivaţie către Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială din cadrul Senatului României, urmând ca aceasta să fie transpusă într-o propunere legislativă susținută în cadrul şedinţelor comisiei. 4. Susţinerea turismului balnear - o societate sănătoasă este o societate prosperă; “Turismul este în primul rând o măsură socială, dincolo de toate formele pe care acesta le îmbracă, dincolo de categoriile de confort. Datorită potențialului imens pe care îl are, turismul balnear trebuie să devină o prioritate în România”, a susţinut dl. Grecu Dumitru, Preşedinte Asociaţia Turistică Transfăgărășan. Reprezentanţii FPTR au solicitat o modificare legislativă care să creeze cadrul propice pentru creşterea incoming-ului dar şi modificarea TVA-ului, care nu este deductibil pentru unităţile balneare față de cele de sănătate. Aceasta iniţiative urmează să fie propusă în cadrul şedinţelor Comisiilor, din cadrul Senatului României. 5. Implicarea altor ministere în susţinerea turismului: educaţie, economie, muncii, transporturilor, mediului, culturii; “Trebuie să ţinem  cont de faptul că turismul este o industrie care stimulează creşterea economică în cel puţin alte 12 industrii (industria alimentaţie, industria construcţiilor, industria uşoară, industria mobilei, industria transportului, industria agriculturii, etc), aşa cum se întâmpla în ţările, în care turismul este bine dezvoltat: Spania, Grecia, Turcia. Din păcate, ministerele conexe industriei turismului nu au reuşit să aibă o abordare unitară a acestui domeniu. Dacă ar exista o mai bună colaborare între ministere, patronatele din turism cred că România ar putea să revină în elită turismului european şi chiar mondial”, a afirmat dl. Mohammad Murad, Preşedinte FPTR. Prima întâlnire dintre mediul de afaceri din turism și reprezentanții Comisiilor Senatului României a însemat un pas înainte pentru rezolvarea problemelor importante, cu care industria turismului se confruntă în fiecare zi. Ne dorim ca această primă întâlnire să creeze un precedent și să devină în cele din urmă o obișnuință. Numai printr-o consultare, colaborare, comunicare continua și eficientă vom reuși să aducem schimbări, în bine, în relaţia dintre mediul de afaceri şi mediul politic-legislativ. La întâlnire au participat din partea grupului senatorial PSD: - dl. Fifor Mihai, liderul grupului parlamentar PSD - dl. Nicolae Moga, Senator - dl.  Butunoi Ionel- Daniel, Preşedinte Comisia pentru transporturi şi energie - dl. Oprea Radu Ştefan, Preşedinte Comisia pt dezvoltare şi strategie economică - dl. Fratean Petru Alexandru, Preşedinte Comisia pentru munca, familie şi protecţie socială - dl. Denes Ioan, Secretar Comisia pentru administraţie publica şi organizarea teritoriului - dl.  Federovici Doina Elena, Secretar Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări - dl.  Arcaş Viorel, Preşedinte Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţa de capital din partea FPTR: - dl. Mohammad Murad, Preşedinte FPTR - dl. Bucovala Nicolae, Prim Vicepreşedinte FPTR- Preşedinte Asociaţia Patronală Mamaia - dl. Istrate Nicolae, Vicepreşedinte FPTR - dl. Grecu Dumitru, Preşedinte Asociaţia Turistică Transfăgărășan - dna. Mihaela Berceanu, Vicepreşedinte Asociaţia de Turism Poiana Braşov murad

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 15 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.500 de articole scrise.

You may also like...

litoral 2015 Grecia, litoral 2015 Romania, litoral 2015 Bulgaria