Sinaia, vedeta montana a minivacantei de Paste

 
= 1060
SINAIA, VEDETA MONTANA A MINIVACANŢEI DE PAŞTE La munte, Sinaia a fost preferata românilor, peste 5000 de turişti au ales această staţiune de pe Valea Prahovei ca loc de petrecere a Paştelui şi a sărbătorii de 1Mai. Astfel, statisticile iniţiale şi trendul încurajator al vânzărilor s-au confirmat şi, în final, atât vremea bună cât şi ofertele generoase ale hotelierilor au condus la un grad de ocupare de 90%. În Buşteni s-a atins 80% gradul de ocupare iar în Azuga indicatorul a ajuns aproape de 70 %. In total se apreciază că staţiunile prahovene din Bucegi au fost vizitate în această perioadă de aproape 10 mii de turişti. sinaia-07 Şi în acest an turiştii au ales în număr mare staţiunile de pe Valea Prahovei pentru minivacanţa de 1 mai şi Paşte. Deşi prognoza meteo fusese iniţial mai puţin favorabilă, vremea a fost de fapt frumoasă, ceea ce a făcut ca turiştii să se decidă şi pe ultima sută de metri să vină la munte.  Hotelierii care au ţinut până în ultima clipă la preţ, au fost nevoiţi să facă rabaturi mari de tip last minute,  dar de cele mai multe ori, nu au mai reuşit să-şi mai vândă toate locurile. În schimb, cei care au promovat pachetele turistice din timp şi cu reduceri pentru înscrierile timpurii au avut grad de ocupare şi de 100%.” A precizat preşedintele APDT Prahova, Adrian Voican. Pentru acestă minivacanţă oamenii au scos din buzunar, în medie, 1500 lei de familie şi sejur, sumă în care au beneficiat de cazare pentru trei nopţi la hotel de patru stele, cu mic dejun inclus precum şi, cel puţin, o mesă festivă. Conform datelor INS, în luna aprilie 2015, în staţiunile montane de pe Valea Prahovei s-au înregistrat un număr de 18.190 de turişti.

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 15 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.500 de articole scrise.

You may also like...

litoral 2015 Grecia, litoral 2015 Romania, litoral 2015 Bulgaria