Două noi Probe Speciale la ediția 2014 a Danube Delta Rally

  • danube-delta-raly
 
= 406
Danube Delta Rally® 2014: Probe Speciale noi și supraveghere directă din partea FIA - Două noi Probe Speciale la ediția 2014 a Danube Delta Rally® - Etapă-candidat la FIA European Rally Trophy 2014, Danube Delta Rally® are loc sub atenta supraveghere a oficialior FIA - Lungimea totală a traseului se ridică anul acesta la peste 550 de kilometri Pregătirile pentru cea de-a XV-a ediție a Danube Delta Rally® , care are loc anul acesta între 29 și 31 mai, au intrat în linie dreaptă. Etapă-cadidat la FIA European Rally Trophy, Danube Delta Rally® are loc sub  supravegherea oficialilor Federației Internaționale de Automobilism (FIA), care vor fi prezenți la Tulcea pentru  validarea candidaturii pentru 2015. În acest sens, traseul a fost modificat și extins cu două noi Probe Speciale: Ciucurova-Fântâna Mare și Slava Rusa-Babadag. Raliul Deltei cuprinde astfel 14 Probe Speciale, desfășurate pe aproximativ 160 de kilometri, echivalentul a aproximativ 30% din lungimea traseului. Conceput ca un raliu de macadam, Danube Delta Rally® 2014 păstrează structura din edițiile anterioare. Din cele 14 Probe Speciale, 7 sunt distincte – Telița, Cocoșu, Ciucurova, Slava Rusă, Babadag, Eoliene, Tulcea – desfăușurate în zona centrală a județului. Raliul include și două Probe Super Speciale, care au loc în centrul municipiului Tulcea. Și anul acesta Parcul de Service și Parcul Închis vor fi amplasate în zona Falezei Tulcea, punct de atracție pentru turiști și participanții internaționali așteptați la eveniment. “Continuăm proiectul început anul trecut cu sprijinul autorităților locale și ne propunem să aducem Danube Delta Rally® printre competițiile europene cu tradiție. Un prim pas în direcția aceasta este candidatura la FIA European Rally Trophy, pentru care am început deja să ne pregătim: vom avea mai mulți sportivi la start – estimăm 60 de echipaje înscrise, mai multe echipaje străine – am primit semnale de interes din 5 țări – și mai mulți kilometri de probe speciale. Totodată, va fi important să îi avem pe tulceni în public, pentru că acest sport funcționează și cu ajutorul spectatorilor probelor”, precizează Mihai Tănase, organizatorul Danube Delta Rally® . Primele recunoașteri pe traseul Danube Delta Rally® vor avea loc între 27 și 29 mai, iar antrenamentele oficiale sunt programate în dupa-amiaza zilei de 29 mai, urmate de starul festiv din Piața Civică. Concursul se va derula în 30 și 31 mai, iar oficialii FIA care vor evalua evenimentul pentru candidatura la European Rally Trophy vor urmări în mod special condițiile de siguranță în desfășurarea raliului, numărul de spectatorilor din timpul probelor de concurs, cursivitatea programului compețtiei și aspectele tehnice ale raliului. Danube Delta Rally® a fost reluat în 2013, după o pauză de 20 de ani și s-a aflat încă de la început pe prima poziție în etapele Campionatului Național de Raliuri Dunlop. Raliul este organizat de Clubul Sportiv Nautic Motorsport, cu susținerea Consiliului Județean Tulcea și a Primăriei Tulcea,  dar si cu sprijinul partenerilor traditionali: DDS Group, Nautic Experts, Maritimo Shopping Center – Constanta, Scame Electrical Solutions, ZIP Escort, Evo GPS, Pensiunea Doi Capitani – Delta Dunarii, Kiss FM, Digi 24 Constanta si bineinteles Asociatia de Promovare Litoral Delta Dunarii. danube-delta-raly Etapa a treia din campionat, Danube Delta Rally® este un eveniment de referință pe harta automobilismului sportiv românesc, avand ca principal obiectiv valorizarea potențialului turistic a Deltei Dunarii. Totodată, raliul se anunță plin de surprize pentru participanți și spectatori, care vor descoperi atmosfera Danube Delta Rally® în cadrul unor evenimente speciale – petreceri, concerte, excursii și degustări culinare.

InfoTravelRomania.ro

Cine suntem si ce facem? Suntem un portal de turism ce prezinta piata turistica din Romania. Facem promovare online pentru orice companie din turism. Lansat in 18 iunie 2002, ajunge intr-un an in primile 5 portaluri de turism din Romania. Reusim sa ne pastram in top 15 de 15 ani de zile. Avem o medie de 2.500 de vizitatori unici/zi (aprilie - august ajunge chiar la 4.000 de vizitatori unici/zi). Din martie 2011 avem si acest blog care a depasit deja 2.500 de articole scrise.

You may also like...

litoral 2015 Grecia, litoral 2015 Romania, litoral 2015 Bulgaria